FAQ: ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Cunoașterea înseamnă încredere

La ce îmi pot servi testele genetice?

Testările genetice stabilesc diagnosticul pentru boli suspectate clinic și pot evalua riscul atât pentru dumneavoastră, cât și pentru copil de a avea o boală genetică analizând modificările de la nivelul ADN-ului.

• Pot confirma diagnosticul clinic și pot oferi informații privind evoluția probabilă a bolii, prognosticuri și cel mai adecvat tratament;
• Pot detecta predispozițiala anumite boligenetice;
• Pot prezice posibilitatea de a transmite modificări din ADN-ul dvs. la copii. De aceea se recomandă întotdeauna să faceți teste specifice înainte de momentul concepției. Este valabil și în cazul procedurilor de FIV sau de sarcină incipientă;
• Pot testa nou-născuții pentru mai multe boli care se pot trata;
• Vă pot ajuta pe dvs. și pe medicul dvs. să alegeți cel mai bun și mai eficace tratament.

Cum pot ști dacă trebuie să fac testegenetice?

Medicul dvs. vă poate recomanda teste genetice în următoarele situații:

• Aveți simptomele unei boli genetice și căutați un diagnostic precis;
• Aveți istoric familial de boli genetice;
• Intenționați să concepeți un copil.

Este foarte important, odată ce ați decis să vă testați, să înțelegeți avantajele, precum și posibilele tipuri de rezultate pe care le puteți obține și semnificația lor.

Consilierii pe probleme de genetică de la CytoGenomic vor fi alături de dvs. în luarea deciziei.
Vă vor asculta, vor răspunde la întrebările dvs., vă vor calma neliniștile și vă vor oferi îndrumare pas cu pas pe întreaga durată a procesului de testare.

Ar trebui să fie alegerea dumneavoastră să faceți teste genetice.

Ce avantaje am dacă fac teste genetice?

Testările genetice sunt fie de diagnostic, fie depronosticsau ambele, ele generând rezultate de mare precizie ce vă vor ajuta pe dvs., pe medicul dvs. și pe familia dvs. să luați decizii informate și exacte cu privire la:

• Cea mai bună cale de a gestiona boala dvs;
• Cele mai potrivite testări suplimentare (dacă este necesar) și opțiuni de tratament;
• Viitoare schimbări în legătură cu sănătatea și stilul de viață;
• O viitoare planificare familială.

În același timp, rezultatele concludente ale testelor elimină o mare parte a nesiguranței din jurul chestiunilor de sănătate.

Ce tipuri de teste genetice se pot face la CytoGenomic?

Laboratorul CytoGenomic efectuează:

• Teste de diagnostic genetic recomandate în cazul în care examenul clinic indică prezența unei afecțiuni moștenite;
• Diagnostic preimplantational pentru boli genetice ereditare, recomandat în cazul cuplurilor care urmează tratament de fertilitate pentru a testa profilul genetic al embrionilor înainte de implantare, urmărind să îmbunătățească rata de reușită a FIV, să trateze infertilitatea și să asigure venirea pe lume a unor copii sănătoși;
• Testegenetice care analizează variantele țintite ce vă găsesc purtător sănătos al unei boli genetice, ceea ce ar însemna că există riscul de a avea copii afectați;
• Teste metabolice care cuantifică anumiți markeri biochimici în scopul de a identifica probabilitatea ca un nou-născut să fie afectat de o boală genetică înainte de instalarea simptomelor specifice;
• Teste biochimice pe durata sarcinii, care indică riscul ca fătul să fie afectat de o boală genetica, precum și riscul mamei de a suferi de preeclampsie (predispoziție la un nivel al proteinuriei ce pune viața în pericol și tensiune arterială crescută).

Doresc să fac teste genetice. De ce să aleg CytoGenomic?

• Avem o vastă experiență clinică și științifică.
• Avem o echipă înalt calificată de experți în medicină, geneticieni, biochimiști și specialiști în biologiemoleculară, care se ocupă de testele și de rezultatele dvs.
• Suntem alături de dvs., oferindu-vă sprijin individual înainte, pe durata și după testare.
• Laboratorul nostru folosește cele mai actuale metode și tehnologii, producând rezultate certificate de cea mai mare precizie, pe baza standardelor internaționale de calitate.
• Vă oferim rezultatele rapid.
• Testele noastre genetice sunt cuprinzătoare, acoperind o paletă variată de afecțiuni.
• Rezultatele testelor făcute la noi sunt precise datorită utilizării celor mai noi instrumente de bioinformatică asociate cu interpretarea de înalt profesionalism, bazată pe cercetare aprofundată, a echipei noastre calificate și experimentate formate din oameni de știință și clinicieni.
• Metodele si informațiile utilizate sunt de actualitate. Echipa științifică și medicală de la CytoGenomiceste la curent cu evoluțiile științifice și tehnologice de ultimă oră în materie de genetică și genomică.
• Vă respectăm intimitatea. CytoGenomic este devotat celor mai exigente principii de bioetică și aplică cu strictețe Regulamentul GDPR, redactat întocmai pentru a vă proteja persoana și interesele.

Cum pot înțelege rezultatele acestor teste?

Principala noastră prioritate, la CytoGenomic, este să ne asigurăm că vă simțiți în siguranță, încrezător/oare și informat/ă.

De aceea vă oferim îndrumare pas cu pas de la început până la final, indiferent dacă decideți să vă supuneți la aceste teste sau nu.

Echipa noastră înalt calificată de consilieri în materie de genetica vă va oferi informațiile necesare și va răspunde la toate întrebările dvs.

În același timp, consilierii noștri vor lucra îndeaproape cu medicul dvs. pentru a decide următoarele opțiuni de testare sau pentru a identifica cea mai eficace formă de tratament ori măsuri de urmărire a stării dvs.